Metode de epilare


Una dintre cele mai comune metode de indepartare a parului, este fara indoiala epilarea cu ceara. Desigur, exista foarte multe optiuni de eliminare a parului, inclusiv rasul, pensatul cu ata, epilarea cu crema, si altele. In ziua de astazi, poti scapa cu usurinta de parul nedorit de pe corp, din orice zona.

Egiptenii indepartau parul cu obiecte plate si ascutite sau cu pietre. Grecii, pe de alta parte, indepartau fiecare fir de par tragandu-l din radacina, pana cand toata zona era epilata, si uneori prin ardere. Aceste metode vechi de epilare, fac ca epilatul cu ceara sa fie bland prin comparatie. Desigur, nici epilatul cu ceara nu este o metoda fara durere, si nu va fi probabil niciodata.

Fie ca esti o persoana care se epileaza cu ceara doar in sezonul de vara, sau este prima oara cand apelezi la aceasta metoda, este necesar sa cunosti actiunile pe care le are ceara asupra corpului tau. Iata ce ne poate spune stiinta in acest departament:

1. Apar mici rani

Epilarea cu ceara inseamna scoaterea firelor de par din radacini, si cu totii stim sau am auzit ca este un proces destul de dureros. Si doare dintr-un simplu motiv: firele de par sunt atasate foarte bine de radacina, si fac parte din corpul nostru. Cand sunt smulse din radacina, lasa in urma o mica rana chiar sub suprafata.

2. Epilarea afecteaza bulbul de par

Prin epilare cu ceara, se smulge parul din radacina, si facand asta in mod repetat, in timp, bulbul de par se distruge, iar parul creste mai rar si cu o textura mai fina. Aceasta consecinta poate parea un lucru bun, daca vrei ca parul tau de pe corp sa fie mai subtire, insa trebuie sa stii ca firele de par subtiri, sunt greu de scos de sub piele, asta in cazul in care cresc in interior. Pentru a evita cresterea firelor de par sub piele, foloseste un scrub ocazional. Poti gasi ceara de calitate si produse de ingrijire dupa epilare, aici.

3. Poti ramane cu piele rosie si iritata

Dupa epilare, pielea ta poate fi iritata si rosie. Poarta haine largi la programarea pentru epilare, pentru a te simti confortabil dupa. Pe parcursul zilei, ar trebui sa eviti frecarea pe pielea epilata, pentru a nu irita si mai tare zona. Roseata ar trebui sa dispara peste noapte. Poti reduce iritatia prin evitarea bailor fierbinti in primele 24 de ore, expunerea la soare in ziua respectiva, si aplicarea de Neosporin pe zonele rosii. Nu scarpina zona iritata. Este complet normal sa experimentezi roseata sau iritatie dupa epilare. Este destul de greu sa nu scarpini o zona care te mananca foarte tare, dar trebuie sa rezisti.

4. Indepartarea parului din zona inghinala poate duce la infectii

Eliminarea parului prin metoda de epilare braziliana, creste riscul de infectii. Cu alte cuvinte, scoaterea parului din radacina din aceasta zona, creste riscul ca acele mici rupturi sa fie infectate cu bacterii care se aflau la suprafata pielii. Poate duce la infectii de suprafata dar si mai adanci in unele cazuri.

5. Exista posibilitatea sa apara arsuri pe piele

Desi o cosmeticiana profesionista ar trebui sa stie la ce temperatura sa pastreze ceara fara sa afecteze pielea, pot aparea totusi arsuri. Trebuie sa se acorde o atentie deosebita pentru zona sprancenelor, buzelor si a barbiei, mai ales daca persoanele epilate folosesc creme anti-imbatranire sau anti-acnee, pentru ca pielea lor risca sa fie arsa sau smulsa, avand in vedere ca acele creme slabesc celulele pielii si provoaca exfoliere.

6. Epilarea braziliana te poate face predispusa la un virus care provoaca aparitia cosurilor in zona genitala

Exista un virus numit molluscum contagiosum care afecteaza pielea, si poate fi contactat in urma epilarii braziliene. Afecteaza in general copiii, insa poate fi contactat la orice varsta. Poate fi luat prin contact direct sau prin atingerea de obiecte contaminate, si deseori arata precum acneea.

7. Porii se deschid si pielea ta va avea nevoie de ingrijire

Epilarea cu ceara va forta porii sa se deschida, ceea ce inseamna ca pielea va fi vulnerabila. Zona trebuie pastrata curata si sa fie hidratata cu lotiuni speciale dupa epilare. Ai grija de pielea ta pentru ca va fi sensibila la atingere.

 
Numele prietenului:
Email-ul prietenului:
Numele tau:
Email-ul tau:
Mesaj:
 
*Cod verificare
 


Voteaza
Ratting
5

    » Pentru a lasa comentarii trebuie sa fi autentificat(a). Click aici!

Articole pe aceeasi tema

Alegerea lotiunii autobronzante

Alegerea lotiunii autobronzante

In cazul in care nu ai avut timp suficient sa merg pe undeva la soare sa te bronzezi si nici nu ai ajuns pe la solar, mai ai o solutie destul de des intalnita: lotiunea autobronzanta.
(...citeste tot)
5 trucuri de make up pe care orice mireasa trebuie sa le foloseasca

5 trucuri de make up pe care orice mireasa trebuie sa le foloseasca

Daca alegi sa-ti faci singura machiajul de nunta, avem cateva sfaturi pretioase cu care sa-ti venim in ajutor.
(...citeste tot)
8 machiaje mireasa surprinse de fotografii de nunta

8 machiaje mireasa surprinse de fotografii de nunta

Machiajul de mireasa este un alt detaliu important pentru cea mai speciala zi din viata unei femei. Am adunat cateva exemple de machiaj de mireasa pentru inspiratie.
(...citeste tot)
Tendintele 2013 in machiajul de mireasa

Tendintele 2013 in machiajul de mireasa

Cand vine vorba de machiajul de mireasa pentru 2013, tendintele sunt date de machiajul nude, de concentrarea pe o trasatura a fetei, smoky eye colorat si creionul de ochi colorat.
(...citeste tot)
Machiaj de mireasa de pe covorul rosu

Machiaj de mireasa de pe covorul rosu

Vedetele de la premiile Grammy de anul acesta ne arata o lectie de machiaj folositoare pentru viitoarele mirese, nase sau domnisoare de onoare.
(...citeste tot)
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.